Sistemul de control intern managerial

  • Conform  Ordinului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice,  controlul  intern managerial  este  definit  ca reprezentând ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile.
  • Sintagma „control intern managerial“ subliniază responsabilitatea tuturor nivelurilor ierarhice pentru ţinerea sub control a tuturor proceselor interne desfăşurate pentru realizarea obiectivelor generale şi a celor specifice.
  • Controlul intern managerial este în responsabilitatea conducătorilor entităţilor publice, care au obligaţia proiectării, implementării şi dezvoltării continue a acestuia. Încredinţarea unor terţi a realizării activităţilor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de control intern managerial al entităţii publice presupune că, în această situaţie, conducătorul entităţii publice nu îşi îndeplineşte propriile atribuţii cu bune rezultate.
  • Sistemul de control intern managerial al oricărei entităţi publice operează cu o diversitate de procedee, mijloace, acţiuni, dispoziţii, care privesc toate aspectele legate de activităţile entităţii, fiind stabilite şi implementate de conducerea entităţii pentru a-i permite deţinerea unui bun control asupra funcţionării entităţii în ansamblul ei, precum şi a fiecărei activităţi/operaţiuni în parte.
  • Construirea unui sistem de control intern managerial solid este un proces de durată care necesită eforturi importante din partea întregului personal al entităţii şi, în mod deosebit, din partea personalului cu funcţii de conducere.
  • Activităţile specifice sistemului de control intern managerial fac parte integrantă din procesul orientat spre realizarea obiectivelor stabilite şi includ o gamă diversă de politici şi proceduri privind: autorizarea şi aprobarea, separarea atribuţiilor, accesul la resurse şi documente, verificarea, analiza performanţei, revizuirea proceselor şi activităţilor, supravegherea.
  • Standardele de control intern managerial definesc un minimum de cerinţe generale de management pe care toate entităţile publice trebuie să le urmeze.
  • Scopul standardelor de control este de a crea un model de control intern managerial uniform şi coerent care să permită comparaţii între entităţi de acelaşi fel sau în cadrul aceleiaşi entităţi, la momente diferite, şi să facă posibilă evidenţierea rezultatelor entităţii şi a evoluţiei sale.
  • Stabilirea sistemului de control intern managerial intră în responsabilitatea conducerii fiecărei entităţi publice şi trebuie să aibă la bază standardele de control intern promovate de Secretariatul General al Guvernului, în temeiul legii.
  • Formularea cât mai generală a acestora este necesară pentru a da posibilitatea tuturor conducătorilor să le aplice, în pofida deosebirilor semnificative între diferitele entităţi publice.
  • Sistemele de control intern managerial trebuie dezvoltate ţinând cont de specificul legal, organizaţional, de personal, de finanţare etc. al fiecărei entităţi publice în parte.

 

Sistemul de control intern managerial al ANSVSA

Obiectivele generale ale ANSVSA
Obiectivele generale ale DSVSA
Planul de acţiuni al ANSVSA
Hotărârile Comisiei de monitorizare
Hotărârile Comisiei de Monitorizare - 2018Arhiva Hotărârilor Comisiei de Monitorizare
Denumire fişierDimensiuneData postării
Hotararea Nr 18 Din 11.12.2017 A Comisiei De Monitorizare, Coordonare Si Indrumare Metodologica A Dezvoltarii SCIM Al ANSVSA0.8 MiB12/12/2017
Hotararea nr 11 din 10.12.2013 de aprobare a componentei Secretariatului Comisiei desemnare Responsabil cu riscurile in ANSVSA si aprobarea componentei EGR0.2 MiB29/05/2017
Hotararea Nr 13 din 15.12.2014 de desemnare a Responsabilului cu riscurile in ANSVSA Secretariatul Comisiei si aprobarea componentei EGR90 KiB29/05/2017
Hotararea Nr 16 din 13.12.2016 privind inceperea activitatii de autoevaluare a implementarii standardelor în cursul trimestrului I al 20170.2 MiB29/05/2017
Hotararea nr 10 din 12.07.2013 de aprobare a variantei revizuite a Programului SCIM al ANSVSA avizare circuitul documentelor si Secretariatul Comisiei0.9 MiB29/05/2017
Hotararea Nr 07 din 22.03.2012 Aprobarea obiectivelor generale ANSVSA si DSVSA si aprobarea PG-05-Managementul riscului si PG-06-Functii sensibile0.3 MiB29/05/2017
Hotararea Nr 17 Din 07.04.2017 De Aprobare A Programului De Dezvoltare Pentru Anul 20171.6 MiB14/04/2017
Hotararea Nr 15 din 02.11.2016 A Comisiei De Monitorizare Privind Avizarea Favorabila A Versiunilor Ed.2, Rev 0 A Procedurilor Generale PG-01, PG-02, PG-03, PG-0755 KiB13/12/2016
Hotararea Nr 14 din 30.09.2016 A Comisiei De Monitorizare, Coordonare Si Indrumare Metodologica A Dezvoltarii SCIM Al ANSVSA0.1 MiB24/11/2016
Hotararea Nr 12 din 11.03.2014 De Aprobare A Programului De Dezvoltare A SCIM Al ANSVSA Si A Planului De Actiuni Pentru 20140.2 MiB24/11/2016
Hotararea Nr 09 din 07.11.2012 De Aprobare A Procedurilor Generale PG-07 Semnalarea Neregularitatilor Si PG-09 Delegarea59 KiB24/11/2016
Hotararea Nr 08 din 04.07.2012 Pentru Aprobarea Planului De Actiuni Al ANSVSA Si Componenta Echipei De Gestionare A Riscurilor36 KiB24/11/2016
Hotararea Nr 05 din 28.03.2011 De Aprobare A Variantei Revizuite A Programului De Dezvoltare A SCIM Al ANSVSA0.3 MiB24/11/2016
Hotararea Nr 04 din 21.12.2010 De Aprobare A Variantei Revizuite A Programului De Dezvoltare A SCIM Al ANSVSA0.3 MiB24/11/2016
Hotararea Nr 03 din 29.03.2010 De Aprobare A Variantelor Revizuite Ale Regulamentului Comisiei Si A Programului De Dezvoltare A SCIM0.7 MiB24/11/2016
Hotararea Nr 01 din 08.12.2009 De Aprobare A Regulamentului Comisiei Si A Programului De Dezvoltare A SCIM0.6 MiB24/11/2016
Proceduri specifice

Procedurile specifice s-au mutat împreună cu ghidurile specifice la secţiunea Legislaţie – Ghiduri şi proceduri specifice

Proceduri în analiză
Niciun document