21.07.2017
Informare de presă
Acțiune amplă de control a inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor
Având în vedere notificările primite din partea Comisiei Europene cu privire la apariția și evoluția unor noi focare de pestă porcină africană în anumite State Membre ale UE (Cehia, Estonia, Lituania, Polonia), precum și în țări terțe (Belarus, Rusia, Ucraina), autorităţile veterinare din România sunt într-o permanentă alertă şi încearcă să capaciteze, pentru conlucrarea în domeniul activităţilor preventive, toţi factorii de decizie de la nivel guvernamental, pentru a ţine virusul la distanţă de graniţele naţionale.
Conducerea ANSVSA a dispus, în regim de urgență, pentru sfârșitul acestei săptămâni, efectuarea unei acțiuni ample de control oficial la nivel național, prin care să se verifice modul de respectare a cerințelor privind colectarea, depozitarea și neutralizarea deșeurilor menajere și a subproduselor nedestinate consumului uman, provenite de la mijloacele de transport internațional aeriene și navale.
În acest sens, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor vor efectua controale în toate aeroporturile internaționale şi în porturile fluviale și maritime în care acostează nave destinate transportului internațional de pasageri și mărfuri.
Totodată, o atenție deosebită va fi acordată verificării mijloacelor de transport care sosesc sau care au tranzitat țările în care au evoluat focarele de pestă porcină, menționate anterior.
Cu ocazia controalelor efectuate, reprezentanții DSVSA județene vor informa administratorii porturilor/aeroporturilor cu privire la obligațiile și responsabilitățile ce le revin, referitoare la colectarea, depozitarea și neutralizarea deșeurilor menajere și a subproduselor nedestinate consumului uman, în scopul prevenirii introducerii pe teritoriul României a pestei porcine africane.
Din experienţa Statelor Membre deja infectate, a rezultat faptul că, fără colaborare şi conlucrare eficiente, aplicarea măsurilor de control al bolii nu este posibilă, iar propagarea acesteia în teritoriile libere de boală este grăbită, scăpând repede de sub control.
„Noi facem eforturi susținute și încercăm atât cât putem să ne ținem țara departe de riscul apariției pestei porcine africane. Nu știm însă cât timp vom putea face acest lucru. Avem într-adevăr intensificate toate formele de control, chiar pot să vă spun că am solicitat rețelelor de benzinării, precum și aeroporturilor, să își intensifice acțiunile de salubrizare a spațiilor destinate depozitării reziduurilor alimentare și colectarea acestora, având în vedere această experiență oarecum nouă cu Cehia. De asemenea, avem alertate la maximum autoritățile din cadrul Direcțiilor Sanitar Veterinare din cele opt județe riverane, pe Nord și pe Est. Punctele vamale, de asemenea, sunt alertate pentru a face un control cât se poate de eficient al bagajelor călătorilor. Se face un control, de asemenea, cu maximă rigurozitate, a transportatorilor, a mărfurilor transportate, asigurăm o supraveghere cât de eficient se poate pentru a putea identifica într-un timp cât se poate de scurt un eventual cadavru cu proveniența de la un animal mort de pesta porcină africană sau animale cu un comportament schimbat și cu suspiciune de pestă porcină africană.” a declarat preşedintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu.
Prin importanţa şi incidenţele economice deosebite pe care le implică, pesta porcină africană este un pericol real şi actual, şi constituie o permanentă preocupare, atât pentru ANSVSA, cât şi pentru celelalte instituţii abilitate ale statului.
Serviciul Comunicare