Rezultatele controalelor inspectorilor ANSVSA în domeniul cărnii proaspete și a cărnii congelate

31.05.2017

Informare de presă

Rezultatele controalelor inspectorilor ANSVSA în domeniul cărnii proaspete și a cărnii congelate

 

În perioada 25 aprilie – 26 mai 2017, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a Municipiului Bucureşti, au desfășurat activităţi de control în: abatoare, unități de tranșare, unități de reambalare a cărnii, unități care produc carne tocată, carne preparată și separtă mecanic, unități de depozitare a cărnii, precum și în unităţile de vânzare cu amănuntul care comercializează carne și produse din carne.

Au fost verificate 2.004 de unităţi, iar în urma acestor controale au fost aplicate 408 sancţiuni contravenţionale, dintre care 196 avertismente şi 212 amenzi în valoare de 324.920 lei. De asemenea, au fost emise 3 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 ordonanţe de interzicere a activităţii.

Totodată, au fost retrase de la comercializare aproximativ 1.624 de kg de carne și produse din carne (carcasă bovină, carne tocată, carne de mici, resturi de tranșare), improprii pentru consumul uman.

Dintre deficienţele identificate şi sancţionate, menţionăm:

– depozitarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

– comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;

– lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor;

– nerespectarea programului de autocontrol;

– manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;

– nerespectarea legislaţiei în vigoare privind ambalarea și etichetarea produselor.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

 Serviciul Comunicare