Antraxul este o boala infecţioasă, produsă de Bacillus anthracis, ce afectează majoritatea speciilor de mamifere domestice sau sălbatice şi omul.

Evoluează clinic de regula septicemic cu febra, tulburări generale, circulatorii. Respiratorii şi digestive: morfopatologic se caracterizează prin edeme serohemoragice în ţesutul conjunctiv subcutanat, hemoragii subseroase, aspectul asfixic al sângelui, hipertrofia şi ramolismentul pulpei splenice.

Este cunoscut şi sub denumirile de dalac, buba neagră, cărbune sau pustula malignă.

Antraxul a fost descris încă din antichitate, atât la animale cât şi la om.

Antraxul este una din cele mai răspândite boli ale animalelor, dar incidenta sa variază foarte mult de la o zona geografica la alta. Antraxul evoluează endemic în zonele tropicale şi sub-tropicale.

Sunt receptive la infecţia naturală cu Bacillus anthracis toate animalele homeoterme, dar nu în egala măsură. Cele mai receptive sunt ovinele şi caprinele, urmate în ordine de taurine, cabaline, bubaline, camelide, cervidee şi alte ierbivore domestice sau sălbatice. Porcinele, carnasierele şi mustelidele sunt mai puţin sensibile, făcând de regula forma localizata.

La păsări antraxul apare extrem de rar.

Porcul pitic şi, se pare, unele rase algeriene de oi poseda o rezistenta genetică faţă de infecţia cărbunoasă. La om se întâlnesc atât forme localizate, cu evoluţie mai uşoara, cât şi forme septicemice, mortale.

Animalele tinere, din rase perfecţionate, sau cele stresate, sunt mai sensibile.

În general antraxul se caracterizează printr-o evoluţie rapida, febrila şi mortală, dar în funcţie de doza infectantă, poarta de intrare şi rezistenţa organismelor, pot exista şi alte tipuri evolutive.

Profilaxia generală în antrax vizează în primul rând evitarea contaminării solului cu Bacillus anthracis şi implicit evitarea contaminării furajelor. Pentru realizarea acestui deziderat, de cea mai mare importanta este ecarisarea corectă a tuturor cadavrelor. Se ştie că un singur cadavru cu antrax abandonat pe o păşune poate să contamineze o mare suprafaţă de teren şi să pericliteze sănătatea animalelor ce vor păşuna pe acest teren, timp de mai multe decenii.

Pentru profilaxia antraxului, alături de masurile generale, imunoprofilaxia este indispensabilă.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Antrax, coordonat de către doamna  dr. Viorica VLAICU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.

Infecția cu virusul bolii limbii albastre (bluetongue) în România

 

Descriere

Infecția cu virusul bolii limbii albastre (bluetongue) este o boală virală necontagioasă care se transmite prin insecte aparţinând genului Culicoides şi afectează rumegătoarele.

Prima descriere a bolii datează din 1881 în Africa de Sud, dar se crede că boala era prezentă încă din secolul al XVII-lea la oile merinos importate din Europa.

Infecția nu se transmite la oameni. În schimb, această infecție poate avea un impact economic semnificativ, nu numai prin afectarea animalelor datorită severităţii semnelor clinice, scăderea producțiilor, mortalitate, dar și prin afectarea circulației acestora ca urmare a interdicţiei de mişcare şi a materialului germinativ din zonele în care infecţia a fost suspectată sau declarată.

Virusul bolii limbii albastre este un virus ARN aparţinând genului Orbivirus din familia Reoviridae. Este un virus ARN dublu-catenar cu simetrie icozaedrală, neanvelopat, de formă sferică. Virusul are un diametru de aproximativ 80 nm iar genomul viral cuprinde 10 segmente de material genetic ARN.

Virusul este rezistent în mediu îngheţat şi uscat, la iradiere şi la solvenţi lipidici.

Pentru ca infecţia să aibă loc şi să se răspândească, pe lângă virusul propriu-zis, este necesară prezenţa atât a vectorului, cât şi a gazdei.

Vectorii principali sunt culicoizii, insecte aparţinând familiei Ceratopogonidae. Ciclul lor biologic are patru etape : ou, patru stadii larvare, pupă şi adult.

Actualmente, există aproximativ treizeci de specii de vectori pentru BTV, confirmate sau suspicionate. Factorii care afectează cel mai mult răspândirea infecției sunt clima, vântul şi furtunile de nisip (transport pasiv al vectorului), temperatura şi umiditatea, care au un efect semnificativ atât asupra numărului de culicoizi prezent într-o anumită zonă, cât şi asupra replicării virale.

Sunt susceptibile la virus rumegătoarele domestice și sălbatice.

În mod normal, ovinele prezintă semnele cele mai severe, în timp ce bovinele sunt de obicei afectate de forme inaparente clinic.

Distribuţia geografică a infecției cu virusul bolii limbii albastre este strâns corelată cu posibilitatea vectorului de a parcurge distanţe şi de a supravieţui într-un anumit mediu.

Virusul bolii limbii albastre se găseşte actualmente în ţări aflate între paralelele 53°N şi 35°S.

La ovine, formele aparente clinic sunt cele mai obișnuite.

Forme clinice severe se observă, de asemenea, la capre şi la câteva specii de căprioare, în timp ce la alte rumegătoare infecţia este în general asimptomatică.

Perioada de incubaţie după infecţia naturală este de 4-14 zile.

Mortalitatea variază între 1% şi 30%.

Ovinele sunt specia cea mai susceptibilă şi boala se poate manifesta în toate formele, de la aşa numita formă clasică (sau acută) care se termină cu moarte, la forme mai puţin agresive care permit vindecarea spontană a animalului.

La bovine, semnele clinice sunt similare cu cele de la ovine, cu toate că sunt în general mai diminuate, cu mortalitate foarte scăzută.

Tabloul anatomopatologic este foarte variabil şi depinde de virulenţa virusului, durata infecţiei şi evoluţia formelor patologice în ţesuturile ţintă şi/sau organe.

Leziunile sunt o consecinţă directă a afectării vaselor, putând cauza inflamaţii, congestii, cianoză, hemoragii şi ulceraţii.

Cele mai importante boli de care trebuie să fie diferenţiată infecția cu virusul bolii limbii albastre sunt: pesta rumegătoarelor micilor (PRM), ectima contagioasă, variola bovină, febra Văii Rift, infecţia cu virusul Akabane, clostridioze, miaze, intoxicaţiile cu plante, parainfluenţa şi pneumonia la ovine, EHDV, febra aftoasă, IBR, stomatita veziculară, BVD/MD, infecţia cu herpesvirusul bovin II şi febra catarală malignă.

Diagnosticul diferențial se efecturează în urma examenului de laborator.

Controlul bolii se realizează prin restricţionarea mişcărilor de animale şi a schimburilor (comerciale) de material seminal şi embrioni din zonele infectate în zonele libere de virus. Când se suspicionează sau confirmă circulaţia virusului bolii limbii albastre, trebuie să fie notificate autorităţile competente, care, la rândul lor, vor notifica autorităţile naţionale şi internaţionale.

Vaccinarea speciilor susceptible nu numai că protejează animalele de infecţie, ci şi reduce sau previne viremia, diminuându-se astfel circulaţia virală.

Folosirea repelenţilor, adăpostirea animalelor în medii protejate de plase contra culicoizilor, eliminarea apei stătute şi folosirea produselor chimice (ivermectina şi organofosforice) sunt măsuri care reduc capacitatea vectorului şi densitatea culicoizilor în mediu; totuşi, indiferent de eficienţa lor, sunt rareori utilizate de fermieri pentru că sunt dificil de aplicat sau prea costisitoare.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Arboviroze, coordonat de către domnul dr. Doru HRISTESCU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora, cu modificările ulterioare.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează Laboratorul European de Referință pentru Bluetongue situat în Spania: Laboratorio Central de Veterinaria, M-106 pk 1,4, 28110 Algete (Madrid), instituit prin Regulamentul Comisiei (UE) 2018/415.

 

Situația epidemiologică

Infecția cu virusul bolii limbii albastre (bluetongue) s-a confirmat pentru prima dată în România în data de 22 august 2014, la bovine, în județul Buzău.

Serotipul identificat pe teritoriul României a fost serotipul 4 al virusului bluetongue.

În 2014 au fost confirmate 1.885 de focare și 5.985 de cazuri, iar în 2015 au fost confirmate 30 de focare și 43 de cazuri de infecție cu virusul bolii limbii albastre serotipul 4.

Distribuția geografică a focarelor de infecție cu virusul bluetongue, România, 2014

Distribuția geografică a focarelor de infecție cu virusul bluetongue, România, 2015

La data de 02 septembrie 2020, un nou caz de infecție cu virusul bluetongue serotipul 4 a fost confirmat la ovine, în județul Vâlcea.

La data de 6 ianuarie 2021 au fost confirmate 27 de focare de infecție cu virusul bluetongue, în județul Gorj, acestea fiind situate în zona de control de 20 km în jurul focarului din județul Vâlcea. Aceste focare au fost confirmate în cadrul supravegherii active efectuată pe probe prelevate de la animalele santinelă în perioada 27 – 30 noiembrie 2020, fiind identificat tot serotipul 4.

Distribuția geografică a focarelor de infecție cu virusul bluetongue, în județele Vâlcea și Gorj, România, 2020-2021

 

În urma aplicării programului de monitorizare și de control, ultimul focar de infecție cu virusul bluetongue a fost închis în data de 2 februarie 2021.

Ca urmare a evoluției infecției cu virusul bluetongue serotipul 4 pe teritoriul țării, în conformitate cu prevederile legislației Uniunii Europene, România se încadrează la categoria “fără statut”.

Detalii suplimentare despre infecția cu virusul bluetongue (cum ar fi: harta cu statutul țărilor/zonelor pentru infecția cu virusul bluetongue, derogările acordate de statele membre ale Uniunii Europene, legislație etc.) pot fi accesate pe pagina web a Comisiei Europene la următorul link:

https://ec.europa.eu/food/animals/animal-diseases/control-measures/bluetongue_en

Bruceloza bovină este o boală infectocontagioasă produsă obişnuit de Brucella abortus, care afectează organele genitale şi se manifesta în principal prin avorturi şi tulburări de reproducţie.

Bovinele se infectează şi fac boala în mod obişnuit cu Brucella abortus, dar se pot infecta uneori şi eu Brucella melitensis.

Simptomele produse de aceasta sunt similare cu cele date de infecţia cu Brucella abortus.

Bruceloza bovină are o foarte mare importanţa economică, pentru că pierderile pe care le cauzează pot fi foarte mari, prin avorturi, morbiditate perinatală, diminuarea producţiilor, valorificări neeconomice ale producţiilor, cheltuieli legate de asanare şi supraveghere etc.

Dar, deosebit de mare este şi importanţa sanitară a bolii, fiind vorba de una dintre cele mai temute zoonoze şi în acelaşi timp una dintre cele mai temute boli profesionale, tributul plătit de breasla veterinarilor, (inclusiv din tara noastră) de-a lungul timpului acestei boli fiind enorm. Cel mai frecvent medicii veterinari contractează aceasta boala cu ocazia diagnosticului de gestaţie, a rezolvării fătărilor distocice şi a tratamentului endometritelor.

În afara de bovine, la infecţia brucelică cu Brucella abortus mai sunt receptive şi  o serie de alte specii de animale domestice sau sălbatice, în special rumegătoare, dar şi solipede sau porcine.

Perioada de incubaţie poate să dureze intre 10 şi 239 de zile, dependent de starea fiziologică a animalelor şi doza infectantă.

Principala manifestare a brucelozei la vaci este avortul.

Prevenirea apariţieibolii se face în toate ţările, prin măsuri generale, iar în unele dintre ţările unde boala există se practica şi măsuri imunoprofilactice.

Pentru ţările indemne, de cea mai mare importanţă este păstrarea indemnăţii, în special prin supravegherea strictă a importurilor de animale şi a statusului efectivelor proprii.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bruceloză, coordonat de către doamna  dr. Ruxandra RĂDULESCU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Brucellosis  AFSSA — Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses, F-94700 Maisons-Alfort France, instituit  prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules.

Leucoza enzootică bovină (LEB) este o boală neoplazică malignă a sistemului reticuloendotelial, caracteristică animalelor adulte, manifestată printr-un tablou simptomatic extrem de complex, indus de localizările variate ale agregărilor neoplazice limfocitare B şi reprezintă cea mai importantă dintre leucozele bovinelor.

Infecţia cu virusul leucemiei bovine fost semnalată în întreaga lume. Seroprevalenţa cunoscută variază în limite de sub 1% în majoritatea ţărilor europene şi până la 5% în America de Nord, cu procente foarte ridicate, de peste 20, în unele zone din America de Sud şi Africa tropicală.

Perioada de incubaţie, până la apariţia primelor semne clinice este de regulă de 4-5 ani, apariţia cazurilor în efectivele indemne fiind observată după 4-5 ani de la introducerea de animale bolnave, sau a virusului, pe alte căi.

Numeroase animale rămân în stadiul preclinic de evoluţie a bolii chiar ani de zile, uneori pe întreaga durată a vieţii economice. Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice şi sunt depistate doar prin teste serologice. Dintre animalele infectate, 30% prezintă limfocitoză persistentă, fără ca aceasta să fie asociată cu semne clinice.

Nu a fost elaborată nici o metodă de tratament.

Prevenţia bolii se face prin aplicarea strictă a măsurilor profilactice nespecifice: respectarea tehnologiei, asigurarea perioadei de carantină, achiziţionarea de animale doar din efective indemne, controale serologice periodice, controlul vectorilor hematofagi, aplicarea unor programe de selecţie pentru rezistenţa la boală etc.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Leucoza Enzootică Bovină, coordonat de către doamna  dr. Irina OLVEDI, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.

Paratuberculoza, numită şi boala lui Johne, este o boala infecţioasă cronica a rumegătoarelor produsa de Mycobacterium avium subsp. paratuberculosis, manifestată prin diaree intermitentă şi apoi permanentă, care duce la cahectizare, datorată leziunii de enterită proliferativă difuză.

În ţara noastră paratuberculoza bovină a fost semnalata demult, dar la ovine a apărut mai recent, respectiv numai după ce s-au făcut importuri masive de ovine din rase perfecţionate cu lână fina. Se consideră că omul nu este susceptibil la infecţia cu Mycobacterium paratuberculosis dar, în ultima vreme se creditează tot mai mult ipoteza legăturii dintre paratuberculoza şi boala Crohn de la om, pe baza similitudinii anatomo-clinice şi a faptului ca in boala Crohn au fost izolate, de mai multe ori, micobacterii care par a nu se deosebi de Mycobacterium paratuberculosis, izolat de la animale, nici chiar prin PCR.

Pentru Hermon-Taylor şi col., asupra identităţii dintre agenţii etiologici ai paratuberculozei rumegătoarelor şi ai bolii Crohn de la om, nu exista nici un dubiu.

În mod obişnuit se îmbolnăvesc clinic taurinele, ovinele şi caprinele adulte, dar sunt receptive şi alte rumegătoare sălbatice, cum sunt cerbii, căprioarele, muflonii, yakul, zebu, lama, antilopa, camila şi probabil multe altele, la care s-ar adăuga, în cazuri foarte rare, unele solipede şi porcii.

Durata bolii poate fi şi de numai 1-2 luni, dar de cele mai multe ori este de 1-2 ani. S-a constatat ca într-un efectiv de bovine cu paratuberculoza, la fiecare caz clinic îi pot corespunde până la 30-40 cazuri de infecţie subclinică.

La ovine evoluţia paratuberculozei este ceva mai scurtă, iar diareea este mai puţin drastică, cu fecale păstoase, însă rezultatul final este tot deshidratarea şi emacierile musculare. la care se poate adăuga căderea lânii. Uneori animalele pierd în greutate fără sa prezinte diaree deloc.

Tratamentul paratuberculozei nu este recomandabil şi nu se practică în nici o împrejurare. În efectivele indemne de paratuberculoză este important să se previna apariţia bolii prin măsuri care să excludă introducerea ei.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză şi Paratuberculoză, coordonat de către doamna  dr. Lucia IORDACHE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.

Prin rezoluţia nr. 18/2011, adoptată la a 79-a Sesiune Mondială a OIE, ce a avut loc la Paris în perioada 22 – 27 mai 2011, se recunoaşte oficial că pesta bovină (rinderpest) nu mai evoluează în nici o ţară sau teritoriu din lume.

Este o boală infecţioasă epidemică, cu mare contagiozitate, caracterizata prin febră, simptome de pleuropneumonie şi leziuni de pleurita şi pneumonie fibrinoasă.

Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma mycoides subsp. mycoides, izolată de Nocard şi Roux în anul 1898, fiind prima micoplasma izolata de la animale.

La infecţia naturală sunt sensibile bovinele, fără a fi semnalata o sensibilitate diferenţiată între rasele care provin din Bos taurus sau Bos indicus. Mai rar boala a fost semnalata la bivol, yak, bizon, zebu, ren şi antilope. La oi şi capre infecţia experimentală cu culturi de Mycoplasma mycoides subsp. mycoides produce doar o celulita locală, iar unele rumegătoare sălbatice africane sunt sensibile numai în captivitate.

Perioada de incubaţie este de 2-4 săptămâni, dar uneori poate fi de 2-3 luni sau chiar mai lunga. Boala evoluează acut mai rar supraacut sau cronic.  Tratamentul nu se practica în aceasta boală, în ţările indemne, dacă apare boala, deoarece nu se poate steriliza organismul. Micoplasmele ramân cantonate în sechestrele pulmonare, creându-se astfel purtători şi eliminatori de germeni de lunga durată.

Profilaxia pleuropneumoniei contagioase a bovinelor, în România şi în ţările europene indemne, se bazează pe măsuri generale.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pleuropneumonia Contagioasă Bovină, coordonat de către doamna  dr. Adriana RĂGĂLIE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.

Rabia, sau turbarea, este o boală infecţioasă, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte.

Turbarea a fost înregistrată, în decursul timpului, cu o frecvenţă variabilă, pe toate continentele. Unele ţări, favorizate de poziţia lor geografică, sau ca urmare a unor măsuri drastice de combatere, au reuşit să devină şi/sau să se menţină indemne de rabie (Australia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Insulele Hawaii, Anglia, Irlanda, Spania, Portugalia, Norvegia, Suedia s.a.).

În general, incidenţa cazurilor de turbare a variat în timp si diferă în limitele foarte largi de la o ţară la alta, fiind condiţionată de o serie de factori, printre care un rol important revine măsurilor sanitare veterinare.

Turbarea este produsă de un virus cu proprietăţi neurotrope, denumit de Pasteur „virus rabic de stradă”, actualmente încadrat în familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus.

Într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt receptive la infecţia rabică toate animalele cu sânge cald.

În toate cazurile de turbare se impune un diagnostic imediat si luarea de măsuri urgente, atât faţă de animalele turbate sau suspecte de boală, cât şi faţă de animalele şi persoanele contaminate sau suspecte de contaminare.

Întrucât nici aspectele clinice şi nici leziunile macroscopice nu sunt patognomonice, diagnosticul bolii se bazează pe examene de laborator (virusologice, biologice, histopatologice si serologice).

Fiind vorba de o zoonoză majoră, tehnicile de diagnostic de laborator al rabiei au fost standardizate la nivel internaţional.

Deoarece boala se termină aproape fără excepţie prin moartea animalelor, prognosticul este defavorabil

Lupta împotriva turbării include aplicarea unui complex de măsuri generale sanitare-veterinare şi de imunoprofilaxie.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Rabie , coordonat de către domnul dr. Vlad VUŢĂ, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for for Rabies, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages of the Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Nancy, France, 54220 Malzéville, Instituit prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules şi Commission Regulation (EC) No 737/2008 of 28 July 2008 designating the Community reference laboratories for crustacean diseases, rabies and bovine tuberculosis, laying down additional responsibilities and tasks for the Community reference laboratories for rabies and bovine tuberculosis and amending Annex VII to Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council.

Pentru supravegherea, controlul şi eradicarea bolii la vulpi, principalul rezervolr de virus rabic, România implementează anual „Programme for eradication, control and monitoring of rabies” cofinanţat de Uniunea Europeană.

La bovine tuberculoza este produsă întotdeauna de Mycobacterium bovis. Mycobacterium tuberculosis produce la bovine infecţii asimptomatice iar alte micobacterii produc boli cu alte denumiri sau infecţii localizate. De aceea, prin denumirea de tuberculoza bovina se înţelege numai îmbolnăvirea produsa la bovine de Mycobacterium bovis.

Toate speciile de mamifere, inclusiv omul, sunt susceptibile la infecţia cu Mycobacterium bovis dar, pe câtă vreme unele specii sunt foarte susceptibile şi fac frecvent boala, la alte specii infecţia tuberculoasă este rară şi este manifestata clinic rareori sau nu este

deloc manifestata clinic.

            Dintre toate animalele, bovinele au cel mai mult de suferit de pe urma infecţiei tuberculoase cu Mycobacterium bovis, în special taurinele din rase specializate fac frecvent tuberculoza. Tineretul şi vacile cu producţii mari de lapte sunt cele mai expuse.

            La bovine, evoluţia infecţiei tuberculoase este insidioasa şi de lunga durată, putându-se extinde pe mai multe luni, ani sau chiar pe durata întregii vieţi productive a animalului. În marea majoritate a cazurilor, deşi exista leziuni interne, de o gravitate variabilă, nu se decelează nici un fel de manifestări clinice. Dintr-un studiu făcut în Franţa, rezultă că la fiecare 1000 bovine 100 erau infectate (reacţionau la tuberculină a) dintre care numai 3 erau clinic bolnave, de unde concluzia că, în tuberculoza bovină “infecţia este regula, iar boala este excepţia”.

            Tratamentul tuberculozei la animale este posibil dar, în practică, din cauza unor impedimente, care nu pot fi ignorate, tratamentul tuberculozei la animale devine nerecomandabil sau, în cazul bovinelor, chiar interzis.

            În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză şi Paratuberculoză, coordonat de către doamna  dr. Lucia IORDACHE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

            La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Bovine Tuberculosis, The Laboratorio de Vigilancia Veterinaria (VISAVET), Facultad de Veterinaria, Universidad Complutense de Madrid, Spain, instituit prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules şi Commission Regulation (EC) No 737/2008 of 28 July 2008 designating the Community reference laboratories for crustacean diseases, rabies and bovine tuberculosis, laying down additional responsibilities and tasks for the Community reference laboratories for rabies and bovine tuberculosis and amending Annex VII to Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council.

Protocolul privind testul de tuberculinare intradermică la bovine